vineri, 3 iulie 2009

La Cuca, o ctitorie a lui Armand Calinescu se distruge incet dar sigur

Cand zice Cuca Macai, pitesteanul vrea sa spuna la dracu-n praznic. De fapt, comuna Cuca se gaseste la doar 40-50 Km de Pitesti, iar din componenta acestei comune face parte si satul Macai. E adevarat ca se afla la granita cu judetul Valcea, dar asta nu inseamna ca s-ar afla acolo unde-a intarcat dracu copiii.
Fiind originar din comuna alaturata (Danicei, jud. Valcea) cunosc destul de bine Cuca. Imi amintesc ca in copilarie imi placea sa-i ascult pe locuitori vorbind cu mandrie despre Caminul lor Cultural ce fusese ridicat prin anii '30 cu ajutor de la Armand Calinescu. Ba chiar a venit si la inaugurare, cunoscutul politician liberal. Pe vremea aceea si chiar si mai tarziu, dupa revolutie, se organizau la Camin baluri, discoteci, serbari ale copiilor, ba chiar si cate un spectacol cu artisti veniti de la Pitesti sau de la Bucuresti. Dupa '90, oamenii au pus mana de la mana, i-a mai ajutat si Primaria, si l-au renovat, redandu-i maretia de odinioara.
In ultima vreme am observat ca este in paragina, asa cum se vede in imaginea alaturata. M-am intrebat de ce si i-am intrebat la randul meu pe localnici. Raspunsul m-a lasat ca la dentist : dupa renovare, Primaria l-a inchiriat unei firme private care organiza discoteci in fiecare week end. Castiga din biletul de intrare, mai vindea si cate un suc, cred ca si bere, ma rog, treaba lor. Numai ca vazand ca cineva scoate bani de-acolo, unul dintre localnici s-a revoltat pentru ca acel Camin este construit pe terenul lui tac-su. Asa ca a cerut restituirea terenului. Chestie extrem de ciudata, se pare ca i s-a restituit cu tot cu constructie. Constructie care oricum ar veni treaba, nu a fost proprietatea lui tac-su. Asa incat, omul a fost pus in posesie si a cerut sa incaseze el chirie de la cel ce organiza discotecile. Iar chiriasul a renuntat, deoarece pretul cerut era mult prea mare.
Acum vine partea interesanta : dupa cum spuneam, Caminul a fost construit prin anii '30. Deci inainte de venirea comunistilor la putere. Asta inseamna ca terenul nu i-a fost luat cu sila, ci L-A DONAT de bunavoie pentru a se construi acolo un lacas de cultura. Si-atunci cum sa i se restituie urmasului sau terenul (ba si constructia de interes public pe deasupra), de vreme ce nu i s-a luat nimic cu forta?
Este doar un mic exemplu despre modul in care ne pricepem sa distrugem in mod legal niste lucruri la care ar trebui sa tinem cu sfintenie.

miercuri, 1 iulie 2009

Relatare din copaie

Vă întrebaţi ce mai fac "argeşenii"? Sunt chiar bine în această perioadă, cu excepţia piteştenilor. Aceştia din urmă încep să resimtă de astăzi lipsa apei calde, după ce societatea Termoficare 2000 a intrat în faliment, din cauza datoriilor imense. Aşa că, pentru o perioadă nelimitată, tot cetăţeanu' racordat la sistemul centralizat de încălzire se va spăla la lighean, asta după ce şi-a încălzit în prealabil apă în oală. Şi nu, nu e un instantaneu optzecistic din Cucuiata din Deal sau din Ciorogârla de Jos, ci realitatea din Piteştiul zilelor noastre.
Acum nimeni nu e de vină, ce credeaţi... Nici primarul, nici directorul societăţii cu pricina, nici cetăţenii care nu şi-au plătit datoriile. Nu! Vina o poartă oamenii care, din puţin sau din mult, nu contează, şi-au plătit "birurile" la timp. Cineva trebuia să-i taxeze odată şi odată şi p-ăştia, nu? Prea îşi dau interesul să meargă totul bine...

p.s. Şi pentru că sunt şi oameni prea mişto să trăiască în Piteşti, iată ce au făcut câţiva tineri astăzi. Au protestat lângă fântâna de un milion de euro. Prea adevărat, zău!

Deşi, au fost mai multe forţe de ordine decât protestatari...


Apropos, eu sunt Raluca, scriu pentru prima dată pe acest blog şi sunt... încântată de cunoştinţă! La bună revedere!

  © Free Blogger Templates 'Photoblog II' by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP